De vorbă cu specialiștii Aquarel: Știți cumva ce înseamnă Poziția sau

Postura C?

Este poziția cu partea superioară a corpului rotunjită în C, umerii aduși în față, privirea orientată spre pământ, poziție la care ne gândim atunci când ne imaginăm o persoană în vârstă apăsată de greutățile vieții.

Din nefericire, ultimele studii ne arată că tot mai mulți copii și adolescenți suferă de această deficiență posturală. Principalul vinovat: avansarea tehnologiei și omniprezența ei în viața copiilor noștri – ochii fixați în ecran, aplecarea înainte, poziția fixă menținută perioade îndelungate de timp.

Dincolo de factorul de ordin estetic, această poziție poate avea consecințe iremediabile asupra stării de sănătate a copiilor: afectează funcția respiratorie, ceea ce reduce oxigenarea țesuturilor și mărește incidența afecțiunilor respiratorii, echilibrul corporal este afectat prin proiectarea centrului de greutate spre înainte, ceea ce crește riscul de accidentare, scade rezistența la efort, ceea ce duce la decondiționare fizică timpurie.

Cei care suntem norocoși ne amintim de bunicii alături de care mergeam kilometri întregi ca să îi ajutăm la sapă sau fân. Dacă oboseam, ne mai puneau pe umeri. Dar niciodată nu i-am văzut respirând greu sau plângându-se de oboseală.

Și acum, să facem un exercițiu de imaginație: ce distanță ar putea parcurge copiii noștri fără a se plânge de oboseală? Dacă sunteți din categoria cu copii antrenați, implicați în activități sportive și care manifestă energie fără margini, vă felicit. Aceasta este normalitatea copilăriei.

Dacă sunteți din cealaltă categorie, cu siguranță vi se strânge inima citind aceste rânduri. Poate al vostru copil este mai introvertit, își face greu prieteni, ați încercat să-l integrați în diferite discipline sportive și parcă nimic nu i s-a potrivit sau poate nu a fost suficient…

Nu disperați! Nu este totul pierdut! Cu perseverență și bună comunicare cu copilul, veți găsi cea mai frumoasă variantă. Secretul este să îi facă plăcere compania și activitatea, să nu se simtă exclus și atunci efortul nu va mai părea la fel de solicitant.

Noi, la Aquarel, nu pretindem că facem minuni și nici nu avem soluții universal valabile. Totul trebuie să fie în concordanță cu temperamentul și preferințele copilului, așa că este foarte importantă relația cu el și răbdarea pe care o aveți dumneavoastră.

În acest sens, venim cu o propunere inedită: Începând din această săptămână lansăm un program pilot “Clase de psihomotricitate” (denumire pentru părinți) sau “Clase de joacă” (denumirea pentru copii).

În cadrul acestor clase, kinetoterapeuți cu experiență în activitatea cu copiii vor organiza activități specifice sub formă de joc, obiectivele urmărite fiind reeducarea posturii, îmbunătățirea rezistenței la efort, corectarea deficiențelor de echilibru și, cel mai important, toate acestea prin jocuri orientate înspre obiectivul urmărit.

Primele grupe își vor desfășura activitatea în zilele de marți și joi, de la ora 16.30. Activitatea se adresează copiilor de vârstă școlară mică.

În funcție de solicitări, se pot constitui ulterior clase suplimentare.

Explore More

În curând vine vacanțaaaa!

În curând vine vacanțaaaa! Cauți activități de vacanță pentru copilul tău? Noi avem soluția pentru două zile din săptămâna! Începând cu dată de 15 iunie, în zilele de marți și

Pool Party la Aquarel

Prima ediție de Party la Piscină! Te invităm la primul Pool Party organizat la Aquarel, un eveniment special, unde combinația de distracție și relaxare e la cote maxime! Fii gata

Viva L`Italia

Viva L`Italia ”La semplicita’ e’ l’ultima sofisticazione„ Leonardo da Vinci Cu toții vrem să evadăm din cotidian, să facem și altceva, să ieșim din rutină. Poate o vacanță, poate un